Apel către Pro Lex

Apel către Pro Lex
V-au deturnat cartela SIM timp de trei zile şi credeţi că asta-i hărţuire? E nimic.

Când serviciile secrete se hotărăsc să distrugă pe cineva, procedează metodic, ca la carte, de regulă folosindu-se de bandele infractionale civile pe care le sponsorizează (aşa-zişii-”zona”).
Iată relatarea unei biete femei ţinere, bucureşteancă, pe care SRI a asmuţit infractorii civili, aparent pentru a experimenta capacitatea de rezistenţa la tortură în libertate, a fiinţei umane.
Numele ei este Ecaterina, de 35 de ani, o fată blondă, drăguţă şi deşteaptă, a cărei viaţă este distrusă de către cele mai corupte şi amorale bestii imaginabile, ce lucrează pentru SRI:

“Aşa ţi-ai dat seama că eu sunt urmărită în bandă de cineva care finanţează aşa ceva, are cum şi cu ce să finanţeze aşa ceva. Sunt obiectul cuiva din SRI
Vreau însă de acum încolo să vorbesc.
În timpul somnului, dacă mă lasă să dorm, îmi ard mâinile, îmi dau cu radiatii în cap; la trezire acum, mi-a ţinut amorţită rău de tot mâna stanga, dar amândouă mâinile sunt într-o suferinţă surdă, cu arsură în profunzime, aproape îmi scapă tel din mâini; în cap din creştet până la ceafă- arsuri usturătoare, mă doare tot capul rău; ca de obicei în orice cameră vreau să dorm, îmi face acelaşi lucru..
.Ăştia vor să nu mă pot îngriji pe mine insumi. M-am trezit şi ca de obicei la trezire, am o stare de rău e ceva ce în cuvinte nu se poate descrie.. Nu prea e nici credibil nimic din ce spun. Ne vor fără o sursă de trai, cu aparatele electrocasnice mereu în reparaţie, abia să ne putem îngriji sigure sau mai bine, să nu ne mai putem îngriji singure, au învestit în toţi vecinii să mă trateze rău, să mă jignească, să mă enerveze, să spună avertizări ce vor filma.
Imaginează-ţi de ce au venit după mine din cart Dămăroaia, psihpoatul face intervenţii cu un amuzament debordant pe amândouă noi femeile. Nu mai mă pot îngriji pe mine, nici gâştele, nici grădina şi tot cheltuim bani pe ţepe, răutate, făcătură. Nu cred că se bagă nimeni să ne scape. La tupeul cuiva de a desfăşura un asemenea scenariu, de a cheltui sume enorme pt a ne distruge pe aparatele alea şi pe multi oameni, ne-a luat mama d…u.
Nu pot să răspund la un interviu, mă ustură toate oasele, ochii şi nu trebuie să plâng sau să râd pt că o să îmi fie şi mai rău de oboseală. Eu pot să îi dau tel poliţistului comunitar care şi el ca toţi, din nebună nu ma scoate, şi alte jigniri, minciuni..

Mă rupe, mă sparge, sunt permanent f. violenţi. Nu există mijloace tehnice să scap de suferinţe groaznice? Mă rupe în durere. La orice cu fiinţa mea, orice. Eu voi aştepta să mor. Nu renunţ la Dumnezeu. Ei tot aşa vor continua. Nu trebuie să mă mai întorc. Aştept să mor, nu mă omor. Şi cred în Dumnezeu la fel de mult ca la 3 ani când am învăţat Tatăl nostru. Nu am meritat să te cunosc. Dar mă bucur că existaţi oameni care vedeti lucrurile în clar şi nu vă place când nişte psihopati torturează oameni nevinovaţi.”

Unii vor spune “femeia delireaza, asa ceva nu e posibil in democratie”.
Cate alte abominatii impotriva tarii si-a neamului au facut cei care de 20 de ani incoace, nu se mai satura de batjocorirea si jefuirea noastra?
Domnilor politisti din Pro Lex, va credem pe cuvant. Insa prin ce treceti voi, paleste in comparatie cu cele prin care trec oameni curati, nevinovati si totusi victimizati cum greu se poate-a crede.
In numele a tot ceea ce merita aparat in tara asta, investigati fenomenul bandelor civile, cu toata seriozitatea. Acest rau e posibil numai pentru ca noi nu dam suficienta atentie. In primul rand, responsabilitatea si capacitatea de a face ceva, va apartin Dvs., politistilor si jandarmilor onesti.
Nu-i lasati pe ticalosi sa va intimideze – legea si dreptatea sunt de partea voastra. Daca nu faceti ceva ACUM pentru a starpi acest adevarat cancer social, nu va mirati, cand urmatoarele victime se vor gasi chiar in randurile voastre. “

Ziua Arhiva 2009-08-11 15:52:39
Garda şi zona în acţiune
Ce vă tot revoltaţi? Doar trebuie şi serviciile să trăiască cumva!
A existat o tentativă de ieşire la iveală a adevărului, dar a trecut pe sub radarul românilor – băieţii au bande infractionale în occident, cu ajutorul cărora procură fonduri imense, prin jafuri, trafic de droguri, proxenetism etc.
Bandelor civile dinafara ţării, le zic “garda “. Parte din fondurile astfel obţinute, sunt folosite pentru a finanţa bandele infractionale din interior, “zona”, organizaţie criminală, plătită astfel, fără acte, astfel încât orice legătură dintre servicii şi ăştia, să poată fi negată.
Cu ce se ocupă “zona”? Ei, asta-i chiar mai rău, decât jafurile comise de fraţii lor din “garda” – mărturia unei victime, o biată femeie, Ecaterina N., chinuită de 3 ani de zile cu microunde (limbajul e oarecum dezlânat din cauza torturii psihice şi fizice intense, dar mărturia ei coincide perfect cu cea a altor victime ale acestor psihopati):

“eu sunt prizoniera a acestor aparate electromagnetice etc si nu am cea mai mica libertate. Sunt cei mai frumosi ani din viata pe care mi-i petrec arzand-ma cu aparate pe care tu nu le cunosti. Din august 2006, ma topeste toata. Ma supune la tehnici f brutale, radicale, traume inimaginabile pt ca nu s-a mai auzit. Ce mi-au facut din 2006, nu are denumire pe fata pamântului. când ti-am trimis msj m-au croit radical. Dimineata mi-am dat seama ca au incalzit creierul tot, org interne, total, nu doar mâini, picioare. Totul e ars la max.
Îti dai seama ce pericole ma asteapta ?
Îmi chinuieste creierul si îl distruge.. E cea mai rea tortura si vor sa ma tarasc prin viata mai plânsa, mai înspaimîntata mai folosita de toata lumea, ca pâna acum. Au facut din mine o leguma sociala ..sufar traume ireversibile înspaimântatoare Spune-mi tu de ce îmi fac astia mie asta? ”

România Liberă Arhiva:
Marţi, 11 August 2009 23:24

În timp ce fii, finii şi cumetrii celor din serviciile secrete scapă basma curată, ba’ mai şi conduc şi afaceri de milioane sau miliarde de euro, o altă categorie de cetăţeni suferă cumplit din cauza lor.
Aţi auzit de jaful din Italia, al bijuteriilor de milioane, nu?
Doar trebuie şi serviciile să trăiască cumva!
A existat o tentativă de ieşire la iveală a adevărulu, dar a trecut pe sub radarul românilor – serviciile au bande infractionale în occident, cu ajutorul cărora procură fonduri imense, prin jafuri, trafic de droguri, proxenetism etc.
Bandelor civile dinafara ţării, le zic “garda”. Parte din fondurile astfel obţinute, sunt folosite pentru a finanţa bandele infractionale din interior, “zona”, organizaţie criminală, plătită astfel, fără acte, astfel încât orice legătură dintre servicii şi ăştia, să poată fi negată.
Cu ce se ocupă “zona”? Ei, asta-i chiar mai rău, decât jafurile comise de fraţii lor din “garda”- mărturia unei victime, o biată femeie chinuită de 3 ani de zile cu microunde (limbajul e oarecum dezlanat din cauza torturii psihice şi fizice intense, dar mărturia ei coincide perfect cu cea a altor victime ale acestor psihopaţi):

“eu sunt prizoniera a acestor aparate electromagnetice etc si nu am cea mai mica
libertate. Sunt cei mai frumosi ani din viata pe care mi-i petrec arzand-ma cu aparate pe care tu nu le cunosti. Din august 2006, ma topeste toata. Ma supune la tehnici f brutale, radicale, traume inimaginabile pt ca nu s-a mai auzit. Ce mi-au facut din 2006, nu are denumire pe fata pamântului. când ti-am trimis msj m-au croit radical. Dimineata mi-am dat seama ca au incalzit creierul tot, org interne, total, nu doar mâini, picioare. Totul e ars la max.
Îti dai seama ce pericole ma asteapta ?
Îmi chinuieste creierul si îl distruge.. E cea mai rea tortura si vor sa ma tarasc prin viata
mai plânsa, mai înspaimîntata mai folosita de toata lumea, ca pâna acum. Au facut din mine o leguma sociala ..sufar traume ireversibile înspaimântatoare Spune-mi tu de ce îmi fac astia mie asta? ”

România Liberă Arhivă:
Din activitatea SRI – exemple:
Miercuri, 09 Septembrie 2009 11:35

De faptul că SRI face poliţie politică în cel mai abominabil mod cu putinţă cunoaştem?

Pentru a menţine plauzibilitatea negabilă şi distanţarea de crime, sunt folosite bandele infractionale civile (Zona)- găsiti cu google “adevăraţii terorişti”.

Acestea sunt folosite ca structuri paralele de spionaj împotriva populaţiei cât şi de hărţuire a incomozilor. Structura psihică a membrilor bandei este foarte labilă, în majoritatea cazurilor fiind indivizi imaturi, care găsesc plăcere şi satisfacţie urmărind în bandă şi hărţuind oameni neajutoraţi, chinuindu-le familia şi bineînţeles copii.

Antrenamentul lor în tehnici psihologice de hărţuire/tortura, cât şi aparatura exotică pusă în mod ilegal la dispoziţia lor, dovedeşte însă legatura cu SRI.

Iată ce scrie o biată victimă, Ecaterina N., din Bucureşti despre coşmarul prin care trece de când bandele civile s-au dezlănţuit asupra ei, făcându-i viaţa praf.

ECATERINA nici măcar nu era implicată în politică, nu făcea dizidenţă şi NICI NU INCOMODA PE NIMENI. SE PARE CĂ A FOST SELECTATĂ CA ŞI VICTIMĂ, PENTRU ANTRENAMENTUL NOILOR CELULE ALE ACESTUI ADEVĂRAT CANCER SOCIAL:
“Adineauri îmi dădeau cu radiaţii in umăr,gât cap, mai ales în cap. E un tratament rău acasă, insuportabil acum nu mă va lasa să atipesc. Nu se poate trăi fără să dormi şi să te bată încontinuu. Azi, vineri m-a luat mama naibii. Ei sunt nervoşi şi agitati şi răi în weekend. Ăştia au şofer: au venit dus întors după mine oriunde am mers. Tratamentul
groaznic şi fără pauză arată că mă vor distrusă, cu multiple boli
a organelor interne, şi a creierului.”

“Eu am avut o altercaţie cu băiatul mai mic al vulpoiului; când aveam vreo 14 ani. Era f cleptoman nu se juca nimeni cu el; l-am respins, nu vroiam nici să vorbesc cu el nici să mă joc cu el, pt că sarea gardul când nu era locuită casa sau când nu era nimeni acasă. dar a fost ceva inconştient parcă nu eram eu, parcă am fost manipulată la distanţă pt a obţine supărarea lui. Ce ar fi dacă m-asi umili în faţa lui ,m-asi duce pe strada unde am stat şi l-asi ruga să ia golanii de pe mine? Fratele lui mai mare făcea orori pe animale era parte a afacerii poate nu l-ar lasa pt că era un om deviat plin de cruzime. M-asi duce şi l-asi ruga pe băiatul ăla aproape în genunchi să ia golanii de pe mine că mi-a părut rău toată viaţa că i-am răspuns mecanic cu ani în urmă. El e mai mic cu 8 ani decat min. El e un şpil f. important. Şi dacă vrea ia golanii de pe mine să zic aşa.
In casa lui se antrenau şi învăţau să facă atrocităţi de la distanta şi pe animale cu şi fără stăpân. Se ducea fiecare separat pe stradă şi terorizau, atacau oameni pe stradă cu aparatele astea.”

Cotidianul.ro
Ultima oră Luni, 08- Sept- 2009 17:37
Dar cazul Ecaterina N. există ?

În ce fel de alte activităţi se implică SRI, împotriva poporului român? De poliţie politică, fireşte. În ziua de azi, aceasta se face cu ajutorul unor echipamente ultra-moderne, de la distanţă, împotriva unor cetăţeni cu totul nevinovaţi.

Pentru a menţine plauzibilitatea negabilă faţă de aceste crime, SRI foloseşte bandele infractionale civile auto- intitulate “zona”, pentru a-si face treburile murdare.
Găsiti “adevăraţii terorişti” cu google, pentru o descriere excelentă a activităţilor lor criminale, precum şi a modului de operare.
Aceste bande sunt folosite ca o structură paralelă de spionaj împotriva populaţiei şi pentru hărţuirea incomozilor. Structura psihică a membrilor bandei este foarte labilă, în majoritatea cazurilor fiind indivizi imaturi, care găsesc plăcere şi satisfacţie urmărind în bandă şi hărţuit oameni neajutoraţi, chinuindu-le familia şi bineînţeles copiii.
Antrenamentullor în tehnici psihologice de hărţuire/ tortura, cât şi aparatură exotică pusă în mod ilegal la dispoziţia lor, dovedeşte însă legătura cu SRI.

Iată ce scrie o biată victimă, Ecaterina N., din Bucureşti despre coşmarul prin care trece de când bandele civile s-au dezlănţuit asupra ei, făcându-i viaţa praf.

ECATERINA nu era implicată în politică şi NICI NU INCOMODA PE NIMENI. Se pare ca a fost selectata ca si victima, pentru antrenamentul noilor celule ale acestui adevarat cancer social:

“Adineauri îmi dădeau cu radiaţii in umăr,gât cap, mai ales în cap. E un tratament rău acasă, insuportabil acum nu mă va lasa să atipesc. Nu se poate trăi fără să dormi şi să te bată încontinuu. Azi, vineri m-a luat mama naibii. Ei sunt nervoşi şi agitati şi răi în weekend. Ăştia au şofer: au venit dus întors după mine oriunde am mers. Tratamentul groaznic şi fără pauză arată că mă vor distrusă, cu multiple boli a organelor interne, şi a creierului.”

Ziua Arhiva 2009-09-09 17:00

Supravegheat de Securitate, în ziua de azi
Oare securitatea să îşi fi schimbat doar numele în SRI, nu însă şi practicile în cei 19 ani?
După cele relatate de victimele lor, se pare că nu.
Pentru a menţine plauzibilitatea negabilă, sunt folosite bandele infractionale civile (zona), pentru a-si face treburile murdare.

Aceştia sunt folosiţi ca structuri paralele de spionaj împotriva populaţiei şi de hărţuire a incomozilor. Structura psihică a membrilor bandei este foarte labilă, în majoritatea cazurilor fiind indivizi imaturi, care găsesc plăcere şi satisfacţie urmărind în bandă şi hărţuind oameni neajutoraţi, chinuindu-le familia şi bineînţeles copiii.

Antrenamentul lor în tehnici psihologice de hărţuire/tortură, cât şi aparatura exotică pusă în mod ilegal la dispoziţia lor, dovedeşte însă legatura cu SRI.

Iata ce scrie o biata victima, Ecaterina N., din Bucuresti despre cosmarul prin care trece de cand bandele civile s-au dezlantuit asupra ei, facandu-i viata praf.

Ecaterina nici macar nu era implicata in politica, nu facea dizidenta si nici nu incomoda pe nimeni. Se pare ca a fost selectata ca si victima, pentru antrenamentul noilor celule ale acestui adevarat cancer social:

“Adineauri îmi dădeau cu radiaţii in umăr,gât cap, mai ales în cap. E un tratament rău acasă, insuportabil acum nu mă va lasa să atipesc. Nu se poate trăi fără să dormi şi să te bată încontinuu. Azi, vineri m-a luat mama naibii. Ei sunt nervoşi şi agitati şi răi în weekend. Ăştia au şofer: au venit dus întors după mine oriunde am mers. Tratamentul groaznic şi fără pauză arată că mă vor distrusă, cu multiple boli a organelor interne, şi a creierului.”

“Eu am avut o altercaţie cu băiatul mai mic al vulpoiului; când aveam vreo 14 ani. Era f cleptoman nu se juca nimeni cu el; l-am respins, nu vroiam nici să vorbesc cu el nici să mă joc cu el, pt că sarea gardul când nu era locuită casa sau când nu era nimeni acasă. dar a fost ceva inconştient parcă nu eram eu, parcă am fost manipulată la distanţă pt a obţine supărarea lui. Ce ar fi dacă m-asi umili în faţa lui ,m-asi duce pe strada unde am stat şi l-asi ruga să ia golanii de pe mine? Fratele lui mai mare făcea orori pe animale era parte a afacerii poate nu l-ar lasa pt că era un om deviat plin de cruzime. M-asi duce şi l-asi ruga pe băiatul ăla aproape în genunchi să ia golanii de pe mine că mi-a părut rău toată viaţa că i-am răspuns mecanic cu ani în urmă. El e mai mic cu 8 ani decat min. El e un şpil f. important. Şi dacă vrea ia golanii de pe mine să zic aşa.
In casa lui se antrenau şi învăţau să facă atrocităţi de la distanta şi pe animale cu şi fără stăpân. Se ducea fiecare separat pe stradă şi terorizau, atacau oameni pe stradă cu aparatele astea.”

Omul de lângă noi; Adevăraţii Terorişti şi Pleiada “Bolilor Moderne”
07 Februarie 2009

http://restulstirilor.blogspot.com/2009/02/omul-de-langa-noi-adevaratii-teroristi.html

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.